Comanda ferma se poate realiza prin platforma națională de achiziții publice SCIAP, iar plata se va efectua in contul din Trezorerie
CPV 481700000-0 - Elmarcont srl CIF 18205300IN FIECARE SAPTAMANA SE ORGANIZEAZA SERII NOI
Până în prezent, peste 750 de persoane din sectorul privat si public au absolvit deja cursurile Catedrei Internationale Onorifice Jean Bart în diverse centre universitare din țară și îșî desfășoară activitatea pe baza competențelor dobândite prin urmarea acestor cursuri.
Catedra Internaţională Onorifică "Jean Bart" (CIO-SUERD), proiect fondat în parteneriat cu Academia Română (2012) şi Departamentul de Formare şi Consiliere al CLDR România, derulează Programul de Naţional de Formare, împreună cu partenerul logistic Euro Market Solutions. Astfel, este coordonat ştiinţific un program special de asistenţă şi consiliere privind incidentele de securitate, destinat pe termen scurt şi mediu instituţiilor publice şi companiilor private.
"Uităm, uneori, faptul că greşeala este umană şi că problemele apăsătoare ne influenţează atenţia şi meticulozitatea în activitatea profesională. O soluţie pro-activă pentru acest aspect este conştientizarea la nivel de angajat a responsabilităţii saleşi apartenenţei la echipa organizaţiei. Atât timp cât acesta scapă de percepţia că ar reprezenta cu o piesă înlocuibilă la orice moment, acesta poate deveni mai mult decât un angajat, un activ al organizaţiei. Astfel, se recomandă organizaţiilor să incline în responsabilizarea angajaţilor, prin încurajarea participării la cursuri de formare profesională continuă, motivarea continuă etc. Este importat, dacă nu chiar vital, ca angajaţii să fie instruiţi şi să existe chiar afişe care să le reamintească cum identifică o vulnerabilitate, ameninţare sau breşă de securitate, cui trebuie să o raporteze şi ce are de făcut în acea situaţie (...) De multe ori, detectarea unei breşe poate dura o perioadă cuprinsă între 100 şi 250 de zile", susţine oficialul CLDR România.
Acesta a adăugat că, în funcţie de natura şi implicaţiile incidentului, precum şi a datelor afectate, organizaţiile au un set de obligaţii de notificare a incidentului la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Protecţiei Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), la Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) şi la Autoritatea Naţională pentru Administrarea şi Reglementarea în Comunicaţii (ANCOM), precum şi către instituţiile specializate din cadrul Poliţiei Române.
Aproximativ 500 de breşe de securitate au fost raportate în România, în ultimul an, de la pierderea unui telefon sau furtul unui laptop din cadrul unei companii de asigurări până la sustragerea datelor dintr-o aplicaţie a unui furnizor de energie, a declarat, pentru Agerpres, Sever Avram, preşedintele executiv al Asociaţiei 'Comunităţile Locale Riverane Dunării' - CLDR România.
"Breşele, incidentele de securitate se produc atunci când prin anumite activităţi, în mod accidental sau ilegal, se încalcă securitatea datelor, prin distrugerea, pierderea, modificarea, sau divulgarea neautorizată a datelor transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod sau prin accesarea datelor de către persoane neautorizate. În ultimul an, în România, au fost raportate în jurul a 500 de breşe de securitate, de la cele mai banale la cele mai grave, printre care amintim: pierderea unui telefon, sustragerea unui laptop din cadrul unei companii de asigurări, postarea neautorizată a unor imagini video pe o platformă socială de angajaţii unei staţii de carburanţi, sustragerea datelor dintr-o aplicaţie a unui furnizor de energie şi expunerea unui fişier cu datele aferente tranzacţiilor unui site de consultanţă", a precizat Avram.
Potrivit specialistului, organizaţiile ar trebui, în mod categoric, să deţină specialiştii care să monitorizeze periodic sistemul pentru vulnerabilităţi şi să pună în aplicare simulări de atac pentru asigurarea sistemului, iar angajaţii să fie instruiţi.
Sursa: DCNews.ro
În ultimul an, în România, au fost raportate în jurul a 500 de breşe de securitate, de la cele mai banale la cele mai grave, printre care amintim: pierderea unui telefon, sustragerea unui laptop din cadrul unei companii de asigurări, postarea neautorizată a unor imagini video pe o platformă socială de angajaţii unei staţii de carburanţi, sustragerea datelor dintr-o aplicaţie a unui furnizor de energie şi expunerea unui fişier cu datele aferente tranzacţiilor unui site de consultanţă", a precizat Avram.
Acesta a adăugat că, în funcţie de natura şi implicaţiile incidentului, precum şi a datelor afectate, organizaţiile au un set de obligaţii de notificare a incidentului la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Protecţiei Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), la Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) şi la Autoritatea Naţională pentru Administrarea şi Reglementarea în Comunicaţii (ANCOM), precum şi către instituţiile specializate din cadrul Poliţiei Române.
Sursa: Economica.net
Platforma educaţională a Catedrei Internaţionale Onorifice în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD) găzduieşte, începând din data de 10 iulie, sesiuni online de pregătire pentru profesionişti, consultanţi, avocaţi, manageri sau decidenţi care au, astfel, oportunitatea de a promova mai rapid în carieră, inclusiv prin obţinerea titlului de doctor într-un domeniu dorit, se arată într-un comunicat al Eurolink - Casa Europei, transmis luni AGERPRES.
Sesiuni estivale inter-disciplinare pentru cariere profesionale de succes prin Programul Pre-Doctoral al Catedrei Internaționale Onorifice ”Jean Bart”
Obiectivul-cheie al acestor sesiuni, care se desfășoară în lunile iulie-august-septembrie, constă în ghidajul celor motivați de continuarea carierei, fie în țară, fie la nivel UE, pentru a dezvolta, în cadrul viitoarelor lor lucrări științifice, îndeosebi aplicații și metodologii inovative în contextul priorităților dezvoltării macro-regionale de proiecte și afaceri în Regiunea UE a Dunării și în Bazinul Mării Negre.
Tematica interdisciplinară a sesiunilor estivale cuprinde: expert în managementul bioeconomiei, inovării şi bunei guvernanţe (pentru project managerii, consultanţii şi antreprenorii în economie circulară, bioeconomie şi managementul inovării), expert în dezvoltare macroregională - Regiunea UE a Dunării (pentru cei interesaţi în studiile de planificare şi dezvoltare macroregională, în special în context SUERD), expert în inovare urbană - Smart City (pentru urbanişti, arhitecţi, decidenţi), promotor şi expert în Managementul Destinaţiei Turistice (OMD) - pentru cei interesaţi de domeniul turismului şi serviciilor conexe, respectiv ofiţer protecţie date cu caracter personal (DPO) şi expert în incidente de securitate GDPR & CyberSecurity (pentru specialiştii IT&C).
Multumim pe acesta cale celor care au scris despre programul si cursul propus de noi:
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 23.06.2020 o investigație la operatorul Proleasing Motors SRL și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) și (2) din Regulamentul General privind Protecția Datelor. Operatorul Proleasing Motors SRL a fost sancționat …
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 21.05.2020 o investigație la operatorul Enel Energie Muntenia SA și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 din Regulamentul General privind Protecția Datelor. Operatorul Enel Energie Muntenia SA a fost sancționat contravențional cu …
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 23.04.2020 o investigație la operatorul Telekom Romania Communications SA și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 din Regulamentul General privind Protecția Datelor. Operatorul Telekom Romania Communications SA a fost sancționat contravențional cu amendă în …
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 10.04.2020 o investigație la operatorul Estee Lauder Romania SRL și a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 6, art. 7 și art. 9 din Regulamentul General privind Protecția Datelor. Operatorul Estee Lauder Romania …
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 26.09.2019 o investigație la INTELIGO MEDIA SA, constatând următoarele: Încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b), art. 6 alin.(1) lit. a) și art. 7 din RGPD, ceea ce a condus
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 01.10.2019 două investigații la operatorii Raiffeisen Bank S.A. și Vreau Credit S.R.L. constatând următoarele: Raiffeisen Bank S.A. a încălcat prevederile art. 32 alin. (4) coroborat cu art. 32 alin. (1) și alin. (2) din RGPD – GDPR, ceea ce …
Autoritatea Națională de Supraveghere, ANSPDCP a finalizat o investigație la operatorul Artmark Holding SRL și a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 13 alin. (1) lit. q) din Legea nr. 506/2004, coroborat cu art. 13 alin. (5) din Legea nr. 506/2004 …
În urma unei petiții depusă la ANSPDCP in luna iulie 2019, Autoritatea de supraveghere a demarat o investigație asupra operatorului Uttis Industries srl din care a reieșit faptul ca acesta a încălcat prevederile GDPR prin prelucrarea înregistrărilor video prin sistemul …
Conform comunicatului de presă al Autorității de supraveghere ANSPDCP, în data de 5 iulie 2019 a fost finalizată o investigație în urma căreia a fost aplicată o sancțiune cu amendă în valoare de 3000 euro pentru operatorul siteului Avocatoo .ro … ...
Pentru o breșă asupra securității și confidențialității datelor personale a 383 Milioane de clienți, Marriott International urmeaza a fi sancționat cu amendă de 99 Milioane de lire pentru încalcarea prevederilor impuse de GDPR, de către Autoritatea de supraveghere britanica Conform … ...
Autoritatea de supraveghere britanică a anunțat că intenționează să aplice o sancțiune cu amendă în valoare de 183.390.000 Lire operatorului British Airways pentru o breșa de securitate în care au fost compromise datele personale peste 500.000 de clienți, provocând o … Continuă să c...
În data de 02.07.2019, Autoritatea Națională de Supraveghere, ANSPDCP a finalizat încă o investigație la WORLD TRADE CENTER BUCHAREST S.A. și a constatat că operatorul a încălcat prevederile Art. 32 alin. (4) raportat la Art. 32 alin. (1) și alin. … ...
Avem vești bune pentru dumneavoastră: având în vedere aplicarea noului Regulament EU de Cybersecurity nr. 881/2019, am pregătit un nou curs care va aprofunda prevenirea și combaterea incidentelor de securitate GDPR și CyberSecurity, prezentand modalități de Abordare, Evaluare, Prevenție, ...
UNICREDIT BANK S.A a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 613.912 lei, echivalentul în euro al sumei de 130.000 euro pentru că a încălcat prevederile art. 25 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 – GDPR, de către Autoritatea … ...
O companie ce activeaza in domeniul imobiliar a fost sanctionata cu amenda de 400.000 Euro pentru o vulnerabilitate de securitate in siteul web si incalcare a GDPR-ului deoarece care expunea copii dupa documetele personale ale clientilor sai. Constatarile investigatiei Pornind … Continuă să cite...
Raluca Popa, consilier Birou Plângeri în cadrul ANSPDCP, în cadrul evenimentului ”Data Protection: Un an de la intrarea în vigoare a GDPR”, Ediția a VII-a din 23 mai 2019, a anunțat faptul că în perioada următoare Autoritatea de supraveghere va … ...
La doar câteva zile de la prima aniversare a aplicări GDPR, Consiliul European pentru Protecția Datelor a supravegheat Autoritățile de Supraveghere ale SEE și face bilanțul realizărilor Consiliului. Încă din prima zi de aplicare, primele cazuri transfrontaliere au fost înregistrate … Co...
În cazul unui control de la autoritatea de supraveghere, organizația riscă o amendă maxima de 20.000.000 Euro sau 4% din cifra de afaceri globală, dar dacă sancțiunile stabilite în urma investigațiilor desfășurate prevăd aplicarea de amenzi contravenționale, acestea se vor … Continuă...
Vă prezentăm o listă cu cele mai mari amenzi primite de Operatorii care au încălcat prevederile GDPR și au fost sanctionați de către Autoritatea de supraveghere aferentă fiecărei țări din spațiul Uniunii Europene. Autoritatea de surpaveghere ANSPDCP, în vederea asigurării … Continu�...
Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului General pentru Protecția Datelor, GPDR, Autoritatea de supraveghere ANSPDCP poate decide ca organizația pe care o reprezentați să fie obiectul unei investigații / control / anchete. Aceste investigații desfășurate de catre Autoritatea de … Co...
Breșe de securitate sau incidente care compromit sistemele informatice sunt fenomene din ce in mai frecvente și mai agresive, iar pentru a ne feri nu este suficient să ne rugăm sau să sperăm că necazul ne va ocoli. Chiar mie? … ...
În urma investigațiilor desfășurate de catre Autoritatea de supraveghere ANSPDCP, au fost aplicate măsuri corective și sancțiune cu amendă contravențională în valoare de 144.000 LEI aplicată operatorului Banca Comercială Română SA. Operatorul de date personale, Banca Comercială Româ...
În urma investigațiilor desfășurate de catre Autoritatea de supraveghere ANSPDCP, au fost aplicate măsuri corective și sancțiune cu amendă contravențională în valoare de 25.000 LEI aplicată operatorului Banca Românească SA. Operatorul de date personale, Banca Românească SA vizat de a...
În urma investigațiilor desfășurate de catre Autoritatea de supraveghere ANSPDCP, au fost aplicate măsuri corective și sancțiune cu amendă contravențională în valoare de 10.000 LEI aplicată operatorului ERB Retail Services IFN SA. Operatorul de date personale, ERB Retail Services IFN …...
În urma investigațiilor desfășurate de catre Autoritatea de supraveghere ANSPDCP, au fost aplicate măsuri corective și sancțiune cu amendă contravențională în valoare de 25.000 LEI aplicată operatorului Easy Asset Management SA. Operatorul de date personale, Easy Asset Management SA viza...
În urma investigațiilor desfășurate de catre Autoritatea de supraveghere ANSPDCP, au fost aplicate măsuri corective și sancțiune cu amendă contravențională în valoare de 5.000 LEI aplicată operatorului Simplu Credit IFN SA. Operatorul de date personale, Simplu Credit IFN SA vizat … Con...
În urma investigațiilor desfășurate de catre Autoritatea de supraveghere ANSPDCP, au fost aplicate măsuri corective și sancțiune cu amendă contravențională în valoare de 20.000 LEI aplicată operatorului Bancpost SA . Operatorul de date personale, Bancpost SA vizat de această investigaț...
În urma investigațiilor desfășurate de catre Autoritatea de supraveghere ANSPDCP, au fost aplicate măsuri corective și sancțiune cu amendă contravențională în valoare de 17.000 LEI aplicată operatorului Verida Credit IFN SA. Operatorul de date personale, Verida Credit IFN SA vizat … Co...
Curs de Incidente de securitate GDPR și CyberSecurity - Abordare, Evaluare, Prevenție, Acțiune, Căi de atac